Hramurile satelor
Fiecare sat își are nedeia lui, serbare populară cu rădăcini adânci în trecutul îndepărtat al neamului nostru. E sărbătoarea întregului sat, a întregii lumi care ia parte din satele vecine cât și din depărtare. În ziua nedeii toți locuitorii satului fac praznic. Nedeia – hramul este unul dintre marile evenimente ale satului.
Satul Arcani
– Hramul de Slabanog – a 3-a Duminică dupa Paște
– Hramul de Sfântul Dumitru – 26 octombrie
Satul Cîmpofeni
– Hramul de Sfântul Nicolae – 6 decembrie
Satul Stroiești
– Hramul de Sfântul Ilie – 20 iulie
Satul Sănătești
– Hramul de Mironosițe – a 2-a Duminică dupa Paște
Colinde
Pe lângă colindele cunoscute, care răsună din glasul cristalin al copiilor, iată un alt colind, pe care Vasile Cărăbiș îl amintește în cartea sa „Tradiții și obiceiuri de pe Valea Jaleșului”, un colind cules de la inf. Ion V. Buliga. Iată pasajul din carte: În noaptea Crăciunului umblau lăutarii pe la casele mai înstărite și cântau la ferestre. Ei erau însoțiți de un colindător – tot de la lor – care cânta cel dintâi colinda următoare:
În aceste curți, în aceste domnii,
Dorm boierii pe căpătâi.
Sculați, sculați boieri mari,
Că nu-i timpul de dormit,
E timpul de împodobit.
La nașterea lui Cristos
Să fiți boieri sănători,
Dumneavoastră să trăiți.
Colinda s-o dăruiți
Cu aur și cu argint,
Măcar și cu bani mărunți,
Că sunt colindători mulți.
C-astă seară, îi sară mare,
E nașterea lui Cristos,
Să vă fie de folos.
Furcile – Șezători
Prin satele de pe valea Jalesului, vara, în timpul sezonului torsului cânepii, seara – până pe la 1950 – se făceau șezători, numite furci. Se făceau în toate serile săptămânii, în afară de duminică și de alte sărbători. În mijlocul celor două șanțuri, din loc în loc, se aprindeau seara focuri, începute în general de copii, căci a lor era bucuria cea mai mare. La aceste furci se adunau, în afară de copii, fetele și femeile unde torceau cânepă până noaptea târziu. După cină, unul după altul se adunau, tineretul și oamenii de toate vârstele, căci acolo, sub cerul liber, era un mijloc de informație, de glume, de povești. Furcile mai animate și mai vesele erau acolo unde erau fete mai multe și mai frumoase. Acolo veneau și cei mai mulți băieți. La aceste furci se coceau și se fierbeau porumbi. Cei care știau să cânte din fluier distrau lumea cu cântecele lor. Aici era și un bun prilej pentru cei mici să învețe dansurile populare.
Hazul cel mare era atunci cand veneau urâții. Băieții mai mari se costumau, se dădeau pe față cu funingine, își puneau bărbi și mustăți și pe nesimțite veneau să sperie lumea de la furcă. Cum erau simțiți, o luau la fugă țipând, întâi copii. Apropiindu-se de foc, urâții încercau să pună mâna pe fete, care se împrăștiau în fugă, țipând și râzând în același timp. Rămâneau pe lângă foc numai câțiva băieți, bărbați și femei bătrâne mai curajoase. Atâta zarvă se făcea, că și vecinii care stăteau în casă, veneau în fugă la furcă să-i vadă și ei. După ce erau identificați, lumea se aduna din nou în mare haz, iar ei începeau să facă fel și fel de glume. Copii se distrau cel mai mult.
Furca face parte din vechile datini românești și a jucat un rol foarte important în viața spirituală, culturală și social-economică a satului. Dacă astăzi e întreruptă, e bine să-și reia firul.
