Guvernul României - Ordonanţă de urgenţă nr. 133/2020 din 07 august 2020

Ordonanţa de urgenţă nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora 

În vigoare de la 12 august 2020

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 726 din 12 august 2020. Formă aplicabilă la 11 septembrie 2020.

    Având în vedere că în prezent, prin intermediul Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate 2014-2020, finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, denumit în continuare FEAD, sunt stabilite ca principale categorii de beneficiari persoanele care beneficiază de sprijin educaţional - copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial, 
    ţinând cont de faptul că, în această perioadă generată de criza COVID-19, una dintre cele mai afectate categorii de persoane este cea a copiilor celor mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, pentru care sunt necesare, pe de o parte, servicii sociale de sprijin, iar, pe de altă parte, sprijin constând mai ales în asigurarea de materiale şcolare, constând în rechizite şi vestimentaţie necesare frecventării şcolii, pentru a evita manifestarea riscului de sărăcie extremă în rândul populaţiei celei mai expuse riscurilor de orice natură, 
    având în vedere măsurile luate la nivelul întregii Uniuni Europene, precum şi la nivelul României, în contextul epidemiei de COVID-19, pentru care a fost stabilită starea de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, prelungită prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, măsuri continuate prin instituirea stării de alertă pe teritoriul României, prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, 
    în contextul necesităţii luării de măsuri pentru reducerea impactului socioeconomic pe care epidemia de coronavirus SARS-CoV-2 îl poate avea în perioada imediat următoare, cu efect pe termen scurt, mediu şi lung asupra grupurilor vulnerabile, 
    luând în considerare Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2014) 9102 final din 28 noiembrie 2014 de aprobare a programului operaţional de asistenţă alimentară şi materială de bază în vederea acordării de sprijin prin Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane în România, Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2015) 7016 final din 16 octombrie 2015, Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2017) 1086 din 20 februarie 2017, Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2020) 347 final din 21 ianuarie 2020 de modificare a Deciziei de punere în aplicare C (2014) 9102 de aprobare a programului operaţional de asistenţă alimentară şi/sau materială de bază din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane în România CCI 2014RO05FMOP001, precum şi Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, astfel cum a fost modificat şi completat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.296/2013, (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013, (UE) nr. 1.304/2013, (UE) nr. 1.309/2013, (UE) nr. 1.316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 şi Regulamentul (UE) 2020/559 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 aprilie 2020 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 223/2014 în ceea ce priveşte introducerea unor măsuri specifice pentru abordarea epidemiei de COVID-19, 
    deoarece, în lipsa unor măsuri concrete şi rapide, s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoria copiilor celor mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial, prin intensificarea manifestării crizei coronavirusului şi producerea de victime în rândul acestora, precum şi accentuarea abandonului şcolar, cauzat, în principal, de închiderea şcolilor şi grădiniţelor din cauza pandemiei de COVID-19, este necesară lansarea unui singur apel noncompetitiv prin oferirea de sprijin educaţional prin intermediului tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, implementat de beneficiarul Ministerul Fondurilor Europene, prin structura de specialitate, cu ajutorul organizaţiilor partenere, pentru a răspunde, printr-o procedură rapidă, eficientă, cu acoperire naţională, care să se adreseze persoanelor vulnerabile celor mai defavorizate şi afectate de impactul pandemiei de COVID-19, în egală măsură şi fără a face distincţie. 
    Ţinând cont de faptul că se impune adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor preconizate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, în vederea implementării acestei măsuri la nivel naţional pentru a suprapune posibilitatea oferirii de sprijin educaţional odată cu începerea anului şcolar sau în prima parte a acestuia, pentru ca măsura să îşi atingă obiectivul, 
    având în vedere faptul că începerea anului şcolar 2020-2021 la data de 14 septembrie 2020, în noul context al pandemiei COVID-19, impune necesitatea finalizării procesului de achiziţionare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în vederea încurajării frecventării şcolii, în termenii scenariului care se impune la nivel epidemiologic, precum şi faptul că statul trebuie să asigure în mod nediscriminatoriu accesul la învăţătură, iar prin măsurile propuse se urmăreşte accesul copiilor cu o condiţie precară la egalitate de şanse, 
    având în vedere că elementele sus-menţionate vizează interesul public şi strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă. 
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, 

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. 

   Art. 1. -   Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, prin măsura de acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, precum şi cadrul legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul următoarelor operaţiuni: 
   a) acordarea de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional; 
   b) asistenţă tehnică. 
   Art. 2. -   În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 
   a) POAD - Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate, finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane în România CCI 2014RO05FMOP001, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2015)7016 final din 16 octombrie 2015, modificat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei C (2017)1.086 din 20 februarie 2017, Decizia C (2020) 347 final din 21 ianuarie 2020 de modificare a Deciziei de punere în aplicare C (2014) 9102; 
   b) precaritate materială de bază, P2.1 - precaritate materială de bază - lipsa materialelor şcolare: asistenţă constând în acordarea de materiale şcolare, pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, distribuite gratuit destinatarilor finali prevăzuţi la art. 3 alin. (2); 
   c) destinatar final - destinatar final eligibil în cadrul Schemei naţionale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin în cadrul POAD, astfel cum este aceasta definită la art. 2 pct. 10 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu legislaţia naţională; 
   d) beneficiar - Ministerul Fondurilor Europene, prin structura de specialitate, responsabil de iniţierea şi implementarea operaţiunilor prevăzute la art. 1 referitor la măsura de acordare a materialelor şcolare, pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, şi asistenţă tehnică, precum şi autorităţile cu responsabilităţi în gestionarea, controlul şi implementarea programului operaţional în ceea ce priveşte implementarea operaţiunilor de asistenţă tehnică; 
   e) organizaţie parteneră - instituţia prefectului şi autorităţile administraţiei publice locale; 
   f) tichet social pe suport electronic pentru sprijin educaţional - bilet de valoare pe suport electronic care se acordă destinatarilor finali pentru cheltuielile ocazionate de acoperirea precarităţii materiale de bază, respectiv lipsa materialelor şcolare, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă; 
   g) unităţi afiliate - unităţi care comercializează materiale şcolare, care se află pe lista unităţii emitente a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional; 
   h) materiale şcolare - rechizite necesare frecventării şcolii - articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane şi alte articole necesare în şcoli şi grădiniţe -, precum şi articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei; 
   i) măsuri auxiliare - activităţile prevăzute în plus faţă de oferirea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, cu scopul de a atenua excluziunea socială şi/sau a rezolva urgenţele sociale, incluziunea socială şi încurajarea frecvenţei şcolare într-o manieră mai autonomizantă şi mai sustenabilă, cum ar fi măsuri de educaţie cu privire la încurajarea frecventării şcolii, asigurarea igienei corporale şi a locuinţei proprii, orientare şcolară şi/sau profesională şi sfaturi de gestionare a bugetului, facilitarea accesului la serviciile medicale, recomandări educaţionale şi culturale; 
   j) copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar - copii preşcolari înscrişi în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare; 
   k) copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat primar/gimnazial - copiii înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară; 
   l) sprijin educaţional - sprijin financiar acordat sub forma de tichet social pe suport electronic pentru achiziţionarea de materiale şcolare copiilor celor mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar primar/gimnazial. 
   Art. 3. -   (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aprobă Schema naţională de sprijin pentru elevii cei mai defavorizaţi, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, denumită în continuare S.N.S.E.D. 
   (2) Destinatarii finali sunt: 
   a) copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar; 
   b) copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat primar; 
   c) copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial. 
   Art. 4. -   (1) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate destinatarilor finali au ca sursă de finanţare Programul operaţional POAD 2014-2020 şi cheltuielile se efectuează, în limita bugetului disponibil pentru această măsură, în conformitate cu regulile de eligibilitate POAD. 
   (2) Coordonatorul S.N.S.E.D. pentru acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional este Ministerul Fondurilor Europene, prin structura de specialitate responsabilă cu implementarea programului, în calitate de beneficiar. 
   (3) Organizaţiile partenere ale beneficiarului, respectiv autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile prefectului, au următoarele atribuţii: 
   a) autorităţile administraţiei publice locale, prin reprezentant, identifică, întocmesc şi îşi asumă listele cu destinatarii finali, cu evidenţierea separată a acestora; 
   b) autorităţile administraţiei publice locale, prin reprezentant, actualizează lunar şi îşi asumă listele cu destinatarii finali, cu evidenţierea separată a acestora; 
   c) instituţiile prefectului centralizează la nivelul judeţului listele cu destinatarii finali şi le transmit către beneficiar - Ministerul Fondurilor Europene; 
   d) instituţiile prefectului centralizează lunar listele actualizate cu destinatarii finali la nivel judeţean. 
   (4) În scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (3), autorităţile publice locale, prin structurile cu activitate de asistenţă socială, utilizează modalităţi de identificare şi verificare a destinatarilor finali în cadrul S.N.S.E.D., aprobate prin dispoziţie a primarului. 
   (5) Listele destinatarilor finali la nivel local se întocmesc de către reprezentanţii structurilor de asistenţă socială de la nivelul autorităţilor publice locale, separat pe cele trei categorii prevăzute la art. 3 alin. (2), vor cuprinde: numele şi prenumele, adresa de domiciliu şi codul numeric personal ale acestora/unui părinte/reprezentant legal/tutore, se aprobă de către reprezentantul legal al autorităţii publice locale şi ulterior se transmit instituţiei prefectului în termenele prevăzute la art. 12. 
   (6) Listele cu destinatarii finali în cadrul S.N.S.E.D., elaborate şi transmise conform alin. (5), se centralizează la nivel de judeţ separat pentru cele trei categorii de destinatari finali prevăzute la art. 3 alin. (2). Listele se transmit beneficiarului - Ministerul Fondurilor Europene. 
   (7) În vederea verificării corectitudinii listelor primite conform alin. (6), Ministerul Fondurilor Europene, prin structura de specialitate cu rol de beneficiar, solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin inspectoratele şcolare judeţene, furnizarea listelor cu destinatarii finali prevăzuţi la art. 3 alin. (2), la nivel de judeţ. 
   (8) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional se emit numai de către unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, denumite în continuare unităţi emitente. 
   (9) Unităţile emitente desfăşoară această activitate numai în baza autorizaţiei de funcţionare, acordată de Ministerul Finanţelor Publice. Autorizaţia de funcţionare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanţelor Publice, prin ordin al ministrului finanţelor publice. 
   (10) Pot avea calitatea de unităţi emitente persoanele juridice înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi instituţiile de credit, persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit autorizate în state membre ale Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, cu respectarea prevederilor alin. (8) şi (9).  
   (11) Unităţile emitente sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulaţiei tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional în condiţii de siguranţă. 
   (12) Unităţile emitente actualizează lunar sau la cererea Ministerului Fondurilor Europene lista unităţilor afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. 
   (13) Unităţile emitente sunt obligate să selecteze unităţile afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pe baza unor proceduri transparente şi nediscriminatorii, care să acopere întreaga arie de destinatari finali, şi să se asigure că sunt acoperite toate zonele ţării, astfel încât orice persoană din grupul-ţintă să poată achiziţiona de la o astfel de unitate afiliată materiale şcolare. 
   (14) Unităţile emitente sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte, prin care se virează sumele reprezentând încasările şi plăţile aferente valorii nominale a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, astfel încât să permită o evidenţă clară a sumelor utilizate în temeiul contractului de achiziţie publică încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene şi cu unităţile care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. 
   (15) Unităţile emitente de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot organiza platforme pentru emiterea acestora sau pot încheia contracte cu organizaţii care administrează schema/aranjamentul de plată ori cu alte organizaţii specializate, după caz. 
   (16) Ministerul Fondurilor Europene virează unităţii emitente sumele aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, astfel: 
   a) valoarea nominală - într-un cont distinct disponibil cu afectaţiune specială deschis la Trezoreria Statului, cont din care unitatea emitentă virează sumele încasate în conturile prevăzute la alin. (14), deschise la instituţii de credit; 
   b) costul aferent emiterii suportului electronic - în contul deschis la Trezoreria Statului prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 
   (17) Sumele virate prin operaţiunile cu tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional de către unităţile emitente nu pot fi utilizate pentru reinvestirea acestor fonduri în alte scopuri. 
   (18) Ministerul Fondurilor Europene, pe baza contractului de achiziţie publică legal încheiat, transferă către unitatea emitentă contravaloarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional distribuite destinatarilor finali şi achită costul emiterii suportului electronic. 
   (19) Contractarea serviciilor privind emiterea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional de către Ministerul Fondurilor Europene se realizează în condiţiile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice. La estimarea contractului de achiziţie publică nu se ia în calcul valoarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. 
   (20) Valoarea tichetelor sociale pentru sprijin educaţional emise pe suport electronic nu poate fi transferată destinatarilor finali pe suportul electronic dacă, la data stabilită pentru transfer, Ministerul Fondurilor Europene nu a achitat unităţii emitente, integral, contravaloarea nominală a tichetelor pentru sprijin educaţional în format electronic achiziţionate, inclusiv costurile aferente emiterii acestora pe suport electronic. 
   (21) În situaţia în care un operator economic deţine autorizaţie de funcţionare, aflată în termen de valabilitate, ca unitate emitentă de tichete sociale pe suport electronic acordate, potrivit legii, de Ministerul Fondurilor Europene din fonduri nerambursabile, nu este necesară parcurgerea procedurii de autorizare prevăzută de lege şi pentru emiterea tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educaţional. 
   (22) Pentru a putea obţine autorizaţie în vederea desfăşurării activităţii ca unitate emitentă de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, operatorul economic prevăzut la alin. (21) are obligaţia ca, anterior începerii activităţii, să notifice Ministerului Finanţelor Publice faptul că deţine autorizaţie de funcţionare, aflată în termen de valabilitate, ca unitate emitentă de tichete sociale pe suport electronic acordate, potrivit legii, de Ministerul Fondurilor Europene din fonduri nerambursabile, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. 
   (23) Autorizaţia obţinută ca urmare a notificării prevăzute la alin. (22) are aceeaşi valabilitate cu cea a autorizaţiei de funcţionare ca unitate emitentă de tichete sociale pe suport electronic acordate de Ministerul Fondurilor Europene din fonduri nerambursabile, pentru care a fost parcursă procedura de autorizare prevăzută de lege. 
   Art. 5. -   (1) Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru sprijin educaţional pentru destinatarii finali în cadrul S.N.S.E.D. este de 500 lei/an şcolar. Valoarea tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educaţional poate fi actualizată anual prin hotărâre a Guvernului, adoptată cu cel puţin 30 de zile înainte de încheierea anului calendaristic pentru anul calendaristic următor, în funcţie de rata inflaţiei şi în limita disponibilului financiar prevăzut în cadrul POAD. 
   (2) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional emise nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar. 
   (3) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate şi numai pentru achiziţionarea serviciilor de sprijin educaţional pentru care au fost emise, conform instrucţiunilor entităţii achizitoare. 
   (4) Se interzice unităţilor afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. 
   (5) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional vor fi alimentate la începutului anului şcolar, exclusiv cu valoarea nominală prevăzută la alin. (1), respectiv cu valoarea tichetelor sociale pentru sprijin educaţional acordate destinatarilor finali, stabilită potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. 
   (6) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate numai la unităţile afiliate care încheie cu unitatea emitentă selectată de către beneficiar contracte de prestări servicii/protocoale/convenţii/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor. 
   (7) Unităţile afiliate care utilizează aparate de marcat electronice fiscale potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a evidenţia pe bon fiscal distinct contravaloarea produselor comercializate care se încadrează în categoria materiale şcolare, care urmează să fie achitată cu tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. Pentru aceste bonuri fiscale va fi selectată ca tip de plată numai valoarea 9 "Alte metode" din nomenclatorul pentru tipul de plată, aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 146/2018 pentru descrierea profilurilor prevăzute la art. 22 pct. J lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, structura XML a mesajelor de activare a acestora, structura XML a fişierelor prevăzute la art. 22 pct. J lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, precum şi categoriile de URL-uri utilizate în schimbul de informaţii cu sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, operatorul aparatului de marcat electronic fiscal având obligaţia să completeze câmpul editabil aferent tipului de plată cu sintagma "SPRIJIN EDUCAŢIONAL". 
   (8) Valoarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate destinatarilor finali nu poate să fie diminuată în anul calendaristic în care se acordă. 
   (9) Contravaloarea tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educaţional reprezintă venit neimpozabil conform prevederilor art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. 
   Art. 6. -   (1) Fiecare tichet social pe suport electronic pentru sprijin educaţional este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi va conţine următoarele informaţii înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta: 
   a) numele şi adresa emitentului şi datele sale de identificare; 
   b) perioada de valabilitate a suportului electronic; 
   c) numele, prenumele şi codul numeric personal ale destinatarului final eligibil şi/sau ale unui părinte/ale reprezentantului legal/ale tutorelui; 
   d) interdicţia de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis. 
   (2) Destinatarul final eligibil poate utiliza tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional numai în reţeaua unităţilor afiliate, pe baza actului de identitate al destinatarului final eligibil şi/sau al părinţilor/reprezentantului legal/tutorelui. 
   (3) Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic. 
   (4) Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional se utilizează pe perioada de valabilitate a acestora. Eventualele sume rămase neutilizate aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional se returnează beneficiarului de către unitatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data expirării duratelor de valabilitate a acestora. 
   (5) Unitatea emitentă de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional are obligaţia ca, odată cu emiterea acestora, să asigure măsurile necesare pentru ca destinatarii finali să poată identifica şi cunoaşte reţeaua de unităţi afiliate de pe raza teritorială unde aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa. 
   (6) Beneficiarul asigură distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional de la unitatea emitentă către instituţia prefectului, conform tabelelor centralizatoare comunicate de fiecare instituţie a prefectului. 
   (7) Instituţiile prefectului distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional către autorităţile administraţiei publice locale de pe raza teritorială unde îşi au domiciliul sau reşedinţa destinatarii finali împreună cu informaţiile necesare privind lista unităţilor afiliate. Listele destinatarilor finali sunt corelate cu listele cuprinzând destinatarii finali prevăzuţi la art. 3 alin. (2), la nivel de judeţ, solicitate de către Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de beneficiar, prin structura sa de specialitate, a-i fi furnizate din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin instituţiile abilitate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (7). 
   (8) Autorităţile administraţiei publice locale transmit destinatarilor finali tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional împreună cu informaţiile necesare privind lista unităţilor afiliate de pe raza teritorială unde aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa. 
   (9) Pentru destinatarii finali nedeplasabili, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reşedinţa acestora. 
   (10) Procedura specifică de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, de returnare beneficiarului - Ministerul Fondurilor Europene a eventualelor sume rămase neutilizate aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, precum şi mecanismul de implementare aferent se aprobă prin ordin al ministrului fondurilor europene şi al ministrului afacerilor interne, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 
   (11) Datele personale ale destinatarilor finali urmează să fie colectate, stocate şi gestionate cu respectarea normelor de protecţie a datelor cu caracter personal. 
   Art. 7. -   (1) Constituie contravenţie următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: 
   a) utilizarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă; 
   b) solicitarea şi/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional sau pentru fracţiuni din acestea; 
   c) refuzul nejustificat al unităţilor afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. Refuzul este justificat dacă există bănuieli întemeiate privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional şi beneficiarul acestora; 
   d) emiterea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional de către alte entităţi decât cele selectate de către Ministerul Fondurilor Europene; 
   e) comercializarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional contra unei fracţiuni de preţ sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă. 
   (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează: 
   a) între 1,5 şi 2 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c); 
   b) între 3 şi 4 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. b); 
   c) între 14 şi 20 de puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e). 
   (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 12 până la 14 puncte-amendă fapta unităţii emitente de a alimenta tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional cu nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (5). 
   (4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 până la 16 puncte-amendă fapta unităţii emitente de a emite tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional cu nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1). 
   (5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 7 până la 10 puncte-amendă acceptarea de către unitatea afiliată de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional de la alte persoane decât destinatarul final al tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educaţional. 
   (6) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit în condiţiile legii. 
   Art. 8. -   Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 7 se fac de către personalul beneficiarului - Ministerul Fondurilor Europene, împuternicit în acest sens. 
   Art. 9. -   (1) Ministerul Finanţelor Publice poate dispune măsura suspendării autorizaţiei de funcţionare eliberate unităţilor emitente în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 4 alin. (11), (12) şi (14). 
   (2) Ministerul Finanţelor Publice poate dispune măsura retragerii autorizaţiei de funcţionare eliberate unităţilor emitente în următoarele situaţii: 
   a) în cazul nerespectării criteriilor de autorizare aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice în baza cărora s-a acordat autorizaţia de funcţionare; 
   b) în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 4 alin. (16) şi (17). 
   (3) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se face de către o echipă de specialişti a cărei componenţă se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. 
   (4) Acordarea autorizaţiei de funcţionare a unităţilor emitente şi dispunerea măsurii de suspendare/retragere a acesteia în urma constatării situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se fac de către o comisie a cărei componenţă şi procedură de lucru se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. 
   Art. 10. -   (1) Măsurile auxiliare care se aplică în cadrul S.N.S.E.D. pot include măsurile de educaţie cu privire la încurajarea frecventării şcolii, asigurarea igienei corporale şi a locuinţei proprii, orientare şcolară şi/sau profesională şi sfaturi de gestionare a bugetului, facilitarea accesului la serviciile medicale, recomandări educaţionale şi culturale. 
   (2) Măsurile auxiliare prevăzute la alin. (1) sunt gratuite şi se pun în aplicare de către organizaţiile partenere, fie singure, fie în cooperare cu diverse organizaţii şi instituţii relevante în domeniul asistenţei sociale. 
   (3) Măsurile auxiliare prevăzute la alin. (1) vor fi aplicate în funcţie de nevoile individuale ale grupului-ţintă, fără a aduce atingere demnităţii persoanei. 
   Art. 11. -   Pentru perioada de programare 2014-2020, S.N.S.E.D. are un buget de 130 milioane lei cu finanţarea asigurată prin POAD, pe durata perioadei de eligibilitate a cheltuielilor din POAD 2014-2020. 
   Art. 12. -   (1) Lista destinatarilor finali se comunică instituţiilor prefectului până la data de 15 septembrie 2020. 
   (2) Instituţiile prefectului comunică beneficiarului - Ministerul Fondurilor Europene listele destinatarilor finali la nivel de judeţ până la data de 1 octombrie 2020. 
   Art. 13. -   (1) Regulile generale de eligibilitate a cheltuielilor, precum şi tipurile de cheltuieli eligibile efectuate în implementare sunt prevăzute în anexa nr. 1. 
   (2) Atribuţiile instituţiilor publice centrale şi locale cu responsabilităţi în aplicarea şi derularea S.N.S.E.D. sunt prevăzute în anexa nr. 2. 
   Art. 14. -   Prevederile art. 7-9 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 
   Art. 15. -   Dispoziţiile art. 7-9 intră în vigoare la 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 
   Art. 16. -   Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. 


PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
p. Ministrul fondurilor europene,
Carmen Moraru,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor interne,
Gheorghe Sorescu,
secretar de stat
p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei,
Augustin-Cătălin Iapă,
secretar de stat
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Cristina Monica Anisie
p. Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
Daniela Nicolescu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 7 august 2020. 
    Nr. 133. 
ANEXA Nr. 1  

REGULI GENERALE
de eligibilitate a cheltuielilor şi tipuri de cheltuieli eligibile efectuate în implementare
 

   Art. 1. -   Regulile generale de eligibilitate sunt următoarele: 
   1. Pentru a fi eligibilă, orice cheltuială trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 
   a) să fie angajată de către beneficiar şi plătită de acesta în condiţiile legii, cu respectarea perioadei de implementare stabilite de către Autoritatea de management pentru POAD prin contractul/decizia/ordinul de finanţare, în conformitate cu art. 22 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare; 
   b) să fie însoţită de facturi emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale sau a statului în care acestea au fost emise ori de alte documente contabile pe baza cărora se înregistrează obligaţia de plată şi de documente justificative privind efectuarea plăţii şi realitatea cheltuielii efectuate, pe baza cărora cheltuielile să poată fi verificate/controlate/auditate, cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia formelor de sprijin prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. b) -d) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare; 
   c) să fie în conformitate cu prevederile programului; 
   d) să fie în conformitate cu contractul/decizia/ordinul de finanţare, încheiat/încheiată între autoritatea de management şi beneficiar; 
   e) să fie rezonabilă şi necesară realizării operaţiunii; 
   f) să respecte prevederile legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale aplicabile; 
   g) să fie înregistrată în contabilitatea beneficiarului, ţinându-se cont de prevederile din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare. 
   2. Cheltuielile efectuate în cadrul operaţiunilor sunt eligibile, în conformitate cu prevederile art. 26 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare. 
   3. Cheltuielile realizate în cadrul operaţiunilor care au fost încheiate în mod fizic sau implementate integral înainte de depunerea de către beneficiar a cererii de finanţare în cadrul programului nu sunt eligibile, indiferent dacă toate plăţile aferente au fost efectuate de către beneficiar, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare. 
   Art. 2. -   În cadrul operaţiunilor determinate de lipsa materialelor şcolare, din POAD, sunt eligibile cheltuielile serviciilor de emitere şi gestionare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. 
   Art. 3. -   În cadrul asistenţei tehnice care vizează măsura de acordare de sprijin educaţional prin tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional sunt eligibile următoarele cheltuieli: 
    În condiţiile respectării unui plafon de 5% din sumele alocate din fond, prin programul operaţional se pot finanţa cheltuieli privind pregătirea, gestionarea, monitorizarea, asistenţa tehnică, auditul, informarea, măsurile de control şi evaluare: 
   a) cheltuieli pentru întărirea capacităţii administrative a diferitelor autorităţi cu responsabilităţi în gestionarea, controlul şi implementarea acestui program operaţional: 
   1. cheltuieli de personal pentru personalul angajat în structura care asigură gestionarea S.N.S.E.D. şi pentru personalul din cadrul beneficiarului de la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, conform legislaţiei în vigoare; 
   2. cheltuieli pentru îmbunătăţirea calificării, organizarea întâlnirilor, conferinţelor, cursurilor, călătoriilor de studiu pentru personalul implicat în implementarea şi gestionarea S.N.S.E.D; 
   3. cheltuieli de deplasare şi cazare pentru personalul angajat în structura care asigură gestionarea, controlul şi auditul programului şi pentru personalul din cadrul beneficiarului de la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, potrivit prevederilor legale în vigoare privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului; 
   4. cheltuieli cu achiziţia de echipamente IT şi de birotică, materiale consumabile şi accesorii pentru structura care asigură gestionarea programului, pentru direcţiile-suport şi pentru beneficiarul de la nivelul Ministerului Fondurilor Europene; 
   5. cheltuieli de operare a echipamentelor, achiziţia de licenţe şi softuri, precum şi servicii ITC pentru implementarea eficientă a programului pentru structura care asigură gestionarea programului şi pentru unităţile de implementare a proiectelor; 
   6. cheltuieli cu dezvoltarea şi mentenanţa sistemului IT care sprijină operarea POAD pentru structura care asigură gestionarea programului şi pentru unităţile de implementare a proiectelor; 
   7. cheltuieli ocazionate de realizarea de proceduri de lucru pentru implementarea programului; 
   8. cheltuieli ocazionate de plata chiriei aferente locaţiunilor imobilelor cu destinaţii de sedii; 
   9. costuri indirecte; 
   b) cheltuieli pentru vizibilitate, informare şi comunicare: 
   1. cheltuieli pentru organizarea de campanii de informare realizate de autoritatea de management; 
   2. cheltuieli pentru implementarea de activităţi de informare şi promovare; 
   c) cheltuieli pentru controlul şi auditul operaţiunilor: 
   1. cheltuieli de sprijinire a activităţii de control la nivelul autorităţii de management; 
   2. cheltuieli de sprijinire a verificării la faţa locului; 
   3. cheltuieli de sprijinire a verificării de calitate a produselor oferite; 
   4. cheltuieli cu auditul programului; 
   d) cheltuieli pentru evaluarea programului operaţional: 
   1. cheltuieli cu pregătirea de analize, studii, raportări, evaluări; 
   2. costuri financiare ale procesului de evaluare. 
   Art. 4. -   Următoarele cheltuieli nu sunt eligibile pentru a beneficia de sprijin din programul operaţional: 
   a) dobânzile aferente datoriilor; 
   b) furnizarea de infrastructură; 
   c) costurile bunurilor folosite anterior; 
   d) taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul. 

ANEXA Nr. 2  

ATRIBUŢIILE
instituţiilor publice centrale şi locale cu responsabilităţi în aplicarea şi derularea S.N.S.E.D.
 

   A. Instituţii cu rol în sistemul de management şi control al POAD pentru măsura de acordare de sprijin educaţional prin tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional 
   1. Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management: 
   a) gestionează POAD în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare; 
   b) pune la dispoziţia beneficiarului informaţii relevante pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin; 
   c) instituie un sistem de înregistrare şi stocare în format electronic a datelor referitoare la fiecare operaţiune care sunt necesare pentru monitorizare, evaluare, gestiune financiară, verificare şi audit; 
   d) se asigură că datele înregistrate în sistemul electronic sunt colectate, înregistrate şi stocate în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);  
   e) elaborează şi, după consultarea cu părţile interesate relevante, transmite Comisiei Europene rapoartele anuale şi finale de implementare; 
   f) elaborează şi aplică proceduri şi/sau criterii de selectare adecvate care sunt nediscriminatorii şi transparente, conform programului operaţional aprobat; 
   g) asigură faptul că operaţiunea selectată: 
   1. intră în domeniul de aplicare al fondului şi al programului operaţional; 
   2. îndeplineşte criteriile stabilite în programul operaţional şi la art. 22, 23 şi 26 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, cu modificările şi completările ulterioare; 
   3. ia în considerare, după caz, principiile stabilite la art. 5 alin. (11) - (14) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare; 
   h) întreprinde toate măsurile pentru ca beneficiarului să i se ofere un document care stabileşte condiţiile acordării sprijinului pentru fiecare operaţiune, inclusiv cerinţele specifice privind produsele sau serviciile care urmează a fi furnizate în cadrul operaţiunii, planul de finanţare şi termenul îndeplinirii; 
   i) se asigură că beneficiarul are capacitatea administrativă, financiară şi operaţională pentru a îndeplini condiţiile prevăzute la lit. g), înainte de aprobarea operaţiunii; 
   j) se asigură că, în cazul în care operaţiunea a început înainte de data de depunere a unei cereri de finanţare către autoritatea de management, legislaţia aplicabilă relevantă pentru operaţiune a fost respectată; 
   k) determină tipul de asistenţă care poate face obiectul cheltuielii aferente unei operaţiuni; 
   l) verifică dacă produsele cofinanţate au fost livrate şi dacă serviciile cofinanţate au fost prestate, precum şi faptul că beneficiarul a plătit cheltuielile declarate şi că acestea sunt în conformitate cu legislaţia aplicabilă, cu programul operaţional şi cu condiţiile de acordare a sprijinului pentru operaţiunea respectivă; 
   m) efectuează următoarele tipuri de verificări: 
   1. verificări administrative referitoare la fiecare cerere de rambursare depusă de beneficiar; 
   2. verificări la faţa locului a operaţiunilor. Verificările la faţa locului a operaţiunilor individuale pot fi efectuate prin eşantionare. 
    În cazul în care autoritatea de management este, de asemenea, şi beneficiar al programului operaţional, modalităţile de verificare asigură separarea adecvată a funcţiilor; 
   n) se asigură că beneficiarul implicat în implementarea operaţiunilor rambursate pe baza costurilor eligibile suportate în mod real are fie un sistem de contabilitate separată, fie o codificare contabilă adecvată pentru toate tranzacţiile referitoare la o operaţiune; 
   o) instituie măsuri eficace şi proporţionale de prevenire, detectare, corectare şi monitorizare a neregulilor şi a fraudelor, luând în considerare riscurile identificate; 
   p) stabileşte proceduri pentru a se asigura că sunt păstrate toate documentele privind cheltuielile şi auditurile necesare pentru a se asigura o pistă de audit adecvată; 
   q) întocmeşte declaraţia de gestiune şi rezumatul anual prevăzute la art. 32 alin. (4) lit. (e) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare; 
   r) se asigură că toate documentele justificative privind cheltuielile sprijinite din fond pentru operaţiunile pentru care cheltuielile totale eligibile se ridică la mai puţin de 1.000.000 euro sunt puse la dispoziţia Comisiei Europene şi a Curţii de Conturi Europene, la cerere, timp de 5 ani începând cu data de 31 decembrie ce urmează transmiterii conturilor în care sunt incluse cheltuielile aferente operaţiunii respective. În cazul altor operaţiuni decât cele menţionate anterior, toate documentele justificative sunt puse la dispoziţie pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 31 decembrie ce urmează transmiterii conturilor în care sunt incluse cheltuielile finale aferente operaţiunii încheiate; 
   s) primeşte de la beneficiar, până la data de 12 aprilie a anului următor celui de raportare, un raport anual şi centralizează la nivel de ţară datele privind realizarea POAD, în vederea întocmirii şi transmiterii raportului anual de implementare a POAD către Comisia Europeană până la data de 30 iunie a anului următor celui de raportare, conform art. 13 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare; 
   ş) publică un rezumat al conţinutului fiecărui raport anual de implementare, precum şi al celui final; 
   t) asigură funcţionarea sistemului de gestiune şi control, în vederea asigurării respectării principiului bunei gestiuni financiare, şi se asigură că acest sistem funcţionează în mod eficient pentru prevenirea, detectarea, corectarea, monitorizarea şi raportarea neregulilor şi fraudelor, prin următoarele acţiuni: 
   1. evaluează riscurile antifraudă; 
   2. stabileşte măsuri antifraudă şi elaborează planuri de combatere a fraudelor; 
   3. asigură mecanisme de prevenire şi detectare a fraudelor; 
   4. sesizează autorităţilor şi organelor judiciare competente indiciile de fraudă şi tentativa de fraudă, conform dispoziţiilor legale incidente; 
   5. implementează măsuri corective privind fraudele; 
   6. realizează analize privind suspiciunile de fraudă; 
   7. în cazul unei nereguli sistemice, extinde investigaţiile la toate operaţiunile care ar putea fi afectate; 
   8. previne, detectează, corectează neregulile şi recuperează sumele plătite necuvenit, împreună cu orice dobânzi aferente plăţilor întârziate; 
   9. raportează Comisiei Europene cazurile de suspiciune de fraudă şi cazurile de nereguli care afectează o contribuţie din fond a cărei valoare depăşeşte 10.000 EUR şi care au făcut obiectul unei constatări primare administrative sau judiciare, cu excepţia neregulilor care intră sub incidenţa art. 30 alin. (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, şi o informează în mod periodic cu privire la evoluţia semnificativă a procedurilor administrative şi juridice corespunzătoare; 
   ţ) coordonează, monitorizează şi evaluează modul de implementare a POAD şi ia măsuri de creştere a eficienţei derulării, inclusiv prin emiterea de instrucţiuni ale ministrului fondurilor europene; 
   u) primeşte şi analizează propunerile de îmbunătăţire a implementării programului şi ia măsuri în consecinţă; 
   v) stabileşte formatul-cadru al tuturor documentelor necesare pentru implementarea programului; 
   w) informează Comisia Europeană în termen de 3 luni în legătură cu măsurile corective luate în urma primirii de la aceasta a unor observaţii cu privire la implementarea programului; 
   x) în perioada de derulare a programului, poate evalua eficacitatea şi eficienţa acestuia. În acest sens va efectua un studiu structurat privind destinatarii finali în 2022, în conformitate cu modelul adoptat de Comisia Europeană; 
   y) elaborează o listă de proiecte, contracte sau acţiuni sprijinite prin intermediul programului, actualizată cel puţin la fiecare 12 luni, care include minimum următoarele informaţii: numele şi adresa beneficiarului, cuantumul alocat beneficiarului din fondurile UE, tipul de acţiune materială vizat; 
   z) sub rezerva disponibilităţii fondurilor din prefinanţare şi din plăţile intermediare, rambursează beneficiarului valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate de către acesta, cel târziu în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de plată de către beneficiar; 
   aa) elaborează proceduri pentru gestionarea programului operaţional, în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin; 
   bb) stabileşte operaţiunile eligibile din cadrul programului operaţional gestionat prin elaborarea de documente programatice, de implementare, respectiv ghiduri, decizii, ordine; 
   cc) asigură monitorizarea implementării programului operaţional gestionat; 
   dd) participă la reuniunile anuale cu Comisia Europeană pentru examinarea progresului implementării programului operaţional gestionat, în conformitate cu prevederile regulamentelor UE; 
   ee) furnizează, în limita competenţelor, informaţiile necesare celorlalte structuri din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, autorităţii de certificare şi autorităţii de audit pentru îndeplinirea de către aceste instituţii a atribuţiilor; 
   ff) asigură prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor, cu excepţia situaţiei prevăzute de art. 20 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi recuperarea sumelor plătite necuvenit, potrivit prevederilor cap. IV din acelaşi act normativ; 
   gg) asigură monitorizarea neregulilor corespunzător prevederilor art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare; 
   hh) transmite autorităţii de certificare informaţiile prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. g) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, cu modificările şi completările ulterioare; 
   ii) transmite Comisiei Europene, prin Sistemul informatic antifraudă - AFIS-IMS, rapoartele cazurilor de nereguli constatate la nivelul programului pe care îl gestionează, elaborate conform prevederilor art. 3 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1.972 al Comisiei din 8 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului cu dispoziţii specifice privind raportarea neregulilor legate de Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane şi art. 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1.976 al Comisiei din 8 iulie 2015 de stabilire a frecvenţei şi a formatului de raportare a neregulilor privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului; 
   jj) aplică corecţiile financiare la nivel de program, operaţiune, beneficiar, după caz, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale; 
   kk) transmite autorităţii de certificare raportări anuale privind sumele retrase din cererile de plată transmise către Comisia Europeană în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale; 
   ll) elaborează şi actualizează, ca urmare a modificărilor, cu sprijinul celorlalte structuri implicate, descrierea sistemului de management şi control pentru programul operaţional gestionat, potrivit anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/341 al Comisiei din 20 februarie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte modelele pentru transmiterea anumitor informaţii către Comisie; 
   mm) asigură înregistrarea şi actualizarea cu celeritate a informaţiilor în Sistemul unic de management al informaţiei - SMIS/SMIS 2014+, fiind responsabil de acurateţea, integritatea şi nivelul de completare a datelor aferente activităţii sale; 
   nn) elaborează şi încheie contracte de finanţare/decizii de finanţare cu beneficiarul proiectelor aprobate, prin care se asigură de respectarea condiţiilor specifice referitoare la implementarea proiectului, în conformitate cu regulamentele UE aplicabile şi cu legislaţia naţională în vigoare; 
   oo) elaborează documentele aferente programării bugetare a surselor reprezentând fonduri externe nerambursabile primite din FEAD pentru prefinanţare, cofinanţare şi finanţare a cheltuielilor neeligibile; 
   pp) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru plata prefinanţării către beneficiari, autorizează şi efectuează plata acesteia, după caz, şi ulterior asigură recuperarea prefinanţării; 
   qq) autorizează cheltuielile declarate de către beneficiar, efectuează, după caz, plăţile către beneficiar, în urma verificărilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 32 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare, elaborează şi transmite autorităţii de certificare declaraţii de cheltuieli; 
   rr) elaborează şi transmite autorităţii de certificare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi structurii cu rol de coordonator din cadrul Ministerului Fondurilor Europene previziuni privind sumele ce urmează să fie incluse în declaraţii de cheltuieli aferente programului operaţional, pentru exerciţiul financiar în curs şi, după caz, pentru exerciţiul financiar următor; 
   ss) transmite Comisiei Europene previziunile cererilor de plată aferente perioadei de programare 2014-2020 pentru exerciţiul financiar în curs şi pentru cel următor, după aprobarea prin memorandum a acestora de către Guvern; 
   şş) asigură închiderea programului operaţional pentru perioada de programare 2014-2020, conform cerinţelor regulamentelor Uniunii Europene, ghidurilor Expert Group on European Structural Investment Fund - EGESIF aplicabile şi legislaţiei naţionale; 
   tt) asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte recomandările formulate de organismele de audit europene şi naţionale. 
   2. Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală Autoritatea de certificare şi plată, în calitate de autoritate de certificare pentru POAD: 
   a) întocmeşte şi transmite către Comisia Europeană cererile de plată şi certifică faptul că acestea rezultă din sisteme de contabilitate fiabile, că sunt bazate pe documente justificative verificabile şi că au fost supuse unor verificări efectuate de autoritatea de management; 
   b) întocmeşte conturile prevăzute la art. 63 alin. (5) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.296/2013, (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013, (UE) nr. 1.304/2013, (UE) nr. 1.309/2013, (UE) nr. 1.316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012; 
   c) certifică integralitatea, exactitatea şi veridicitatea conturilor, a faptului că cheltuielile înscrise în aceste conturi respectă legislaţia aplicabilă şi că ele au fost angajate pentru operaţiunile selectate în vederea finanţării în conformitate cu criteriile aplicabile programului operaţional şi cu dreptul aplicabil; 
   d) asigură un sistem în care se înregistrează şi se stochează în format electronic evidenţele contabile pentru fiecare operaţiune şi care conţine toate datele necesare pentru întocmirea cererilor de plată şi a conturilor, inclusiv înregistrări ale sumelor recuperabile, ale sumelor recuperate şi ale sumelor retrase în urma anulării integrale sau parţiale a contribuţiei pentru o operaţiune sau pentru un program operaţional; 
   e) se asigură că pentru întocmirea şi depunerea cererilor de plată a primit informaţii adecvate din partea autorităţii de management privind procedurile şi verificările efectuate cu privire la cheltuieli; 
   f) ia în considerare, la momentul întocmirii şi depunerii cererilor de plată, rezultatele tuturor auditurilor desfăşurate de către sau sub responsabilitatea autorităţii de audit; 
   g) păstrează în format electronic evidenţele contabile privind cheltuielile declarate Comisiei Europene şi contribuţia publică corespunzătoare plătită către beneficiari; 
   h) păstrează evidenţele contabile ale sumelor recuperabile şi ale sumelor retrase în urma anulării integrale sau parţiale a contribuţiei pentru o operaţiune. Sumele recuperate se varsă la bugetul Uniunii Europene, înainte de încheierea programului operaţional, prin deducerea acestora din următoarea declaraţie de cheltuieli; 
   i) asigură deschiderea şi gestionarea contului/conturilor necesar/necesare primirii de la Comisia Europeană a prefinanţării, plăţilor intermediare şi finale aferente programului operaţional pentru care autoritatea de management se află în România; 
   j) efectuează transferul sumelor din FEAD specifice perioadei de programare 2014-2020 către unitatea de plată a autorităţii de management; 
   k) asigură aplicarea corecţiilor financiare la nivel de program, operaţiune, beneficiar, după caz, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale; 
   l) contribuie la elaborarea şi actualizarea descrierii sistemului de management şi control pentru programul operaţional pentru care a fost desemnat autoritate de certificare, conform competenţelor; 
   m) asigură înregistrarea şi actualizarea cu celeritate a informaţiilor în SMIS/SMIS 2014+, fiind responsabil de acurateţea, integritatea şi nivelul de completare a datelor aferente activităţii sale; 
   n) furnizează, în limita competenţelor, informaţiile necesare Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de coordonator, respectiv Autorităţii de Audit, pentru îndeplinirea de către acestea a atribuţiilor lor; 
   o) furnizează autorităţii de management, conform competenţelor, informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiei prevăzute la art. 63 alin. (5) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046. 
   3. Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României, în calitate de Autoritate de Audit pentru POAD, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi atribuţiile prevăzute de art. 34 şi art. 35 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014. 
   B. Instituţii implicate în implementarea programului Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de beneficiar: 
   a) asigură iniţierea şi implementarea operaţiunilor de achiziţionare şi distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, prin: 
   1. organizarea şi derularea procedurilor de achiziţie publică pentru selectarea operatorului/operatorilor economic/economici în vederea emiterii tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, conform prevederilor legale; 
   2. încheierea şi implementarea contractelor cu operatorul/operatorii economic/economici selectat/selectaţi; 
   3. virarea în contul emitentului a sumelor de bani necesare pentru alimentarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional ale destinatarilor finali; 
   4. urmărirea modului de utilizare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, luarea măsurilor ori de câte ori este nevoie pentru a asigura o utilizare eficientă a fondurilor prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional; 
   5. arhivarea şi păstrarea tuturor documentelor aferente implementării măsurii; 
   b) solicită, prin structura de specialitate cu rol de beneficiar, Ministerului Educaţiei şi Cercetării listele cu destinatarii finali prevăzuţi la art. 3 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, la nivel de judeţ; 
   c) asigură fundamentarea numărului de destinatari finali, în baza centralizatoarelor primite de la instituţiile prefectului; 
   d) asigură achiziţionarea, prin Ministerul Fondurilor Europene, şi distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, prin instituţiile prefectului, pentru acordarea de sprijin educaţional destinatarilor finali; 
   e) asigură virarea sumelor de bani necesare pentru alimentarea cardurilor cu valoarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional în funcţie de numărul de destinatari finali; 
   f) stabileşte, în baza numărului de persoane destinatari finali, numărul de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional ce va fi alocat fiecărui judeţ şi fiecărei autorităţi a administraţiei publice locale, conform centralizatoarelor primite de la instituţiile prefectului; 
   g) asigură, prin personalul propriu şi, după caz, împreună cu reprezentanţii instituţiilor prefectului, verificarea fizică, prin sondaj, la faţa locului a modului de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional; 
   h) asigură, prin personalul propriu şi, după caz, împreună cu reprezentanţii instituţiilor prefectului, verificarea prin sondaj sau ca urmare a sesizărilor primite a modalităţii de vânzare a materialelor şcolare; 
   i) se asigură că au fost efectuate acţiuni de informare şi comunicare către destinatarii finali, publicul larg şi mass-media privind rolul şi contribuţia Uniunii Europene, a instituţiilor implicate în derularea programului. Verifică existenţa la punctele de distribuire a materialelor şcolare/tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional a cel puţin unui afiş, expus vizibil, cu o dimensiune minimă A3, cuprinzând informaţii despre program, Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, sprijinul financiar al Uniunii Europene, emblema Uniunii Europene, fără a stigmatiza destinatarii finali; 
   j) realizează o scurtă descriere a operaţiunii pe site-ul propriu, inclusiv scopul şi rezultatele sale, evidenţiind sprijinul financiar din partea Uniunii; 
   k) comunică operativ instituţiilor prefectului evoluţia calendarului procedurilor de achiziţie publică şi încheierea contractelor de furnizare; 
   l) asigură înregistrarea şi actualizarea cu celeritate a informaţiilor în SMIS/SMIS 2014+, fiind responsabil de acurateţea, integritatea şi nivelul de completare a datelor aferente activităţii sale; 
   m) transmite, în sistem electronic, către autoritatea de management, până la data de 12 aprilie a anului următor celui de raportare, un raport anual privind realizarea S.N.S.E.D., cu păstrarea detaliată, la nivel de organizaţie parteneră, a indicatorilor raportaţi; 
   n) se asigură că operatorii economici care furnizează serviciile de vânzare a materialelor şcolare respectă legislaţia din domeniul comerţului şi normele de protecţie pentru a nu pune în pericol integritatea fizică a copilului. Transmite eventuale reclamaţii şi sesizări privind siguranţa şi calitatea produselor spre soluţionare către instituţiile abilitate; 
   o) asigură verificarea eligibilităţii, realităţii şi regularităţii cheltuielilor efectuate de către prestatori, înainte de a le solicita spre decontare autorităţii de management; 
   p) constată şi aplică sancţiuni pentru contravenţiile prevăzute la art. 7 din ordonanţa de urgenţă. 
   C. Instituţii cu rol în distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional 
   1. Prin ordin, prefectul numeşte Grupul de lucru pentru derularea S.N.S.E.D., din care vor face parte reprezentanţii instituţiei prefectului, ai consiliului judeţean prin direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, ai inspectoratelor şcolare judeţene, ai altor instituţii publice şi ai organizaţiilor fără scop lucrativ interesate, potrivit domeniului de competenţă specific fiecărei instituţii pe care o reprezintă. 
    Grupul de lucru pentru derularea S.N.S.E.D. are următoarele atribuţii: 
   a) centralizează la nivel de judeţ listele cu destinatarii finali ai S.N.S.E.D., precum şi listele actualizate lunar, pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, cu indicarea numelui şi prenumelui, adresei de domiciliu şi codului numeric personal, pe baza listelor de destinatari primite de la autorităţile publice locale; 
   b) organizează, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale, dacă este cazul, distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional către destinatarii finali pe baza listelor aprobate la nivel judeţean şi transmise Ministerului Fondurilor Europene; 
   c) centralizează şi transmite Ministerului Fondurilor Europene lista persoanelor destinatari finali care au primit tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional în cadrul schemei, validată la nivelul instituţiei prefectului; 
   d) centralizează şi transmite Ministerului Fondurilor Europene lista tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pentru care va avea loc decontarea vânzării de materiale şcolare către destinatarii finali. Lista destinatarilor finali conţine informaţiile prevăzute la art. 4 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă; 
   e) solicită administraţiilor publice locale date necesare în derularea S.N.S.E.D., în principal listele cu destinatari finali pe categorii eligibile, necesar a fi comunicate beneficiarului, în vederea fundamentării necesarului de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional; 
   f) realizează, prin sondaj, misiuni de control referitoare la eligibilitatea persoanelor care se regăsesc pe liste; 
   g) se sesizează din oficiu sau la primirea de reclamaţii privind calitatea şi siguranţa produselor şi solicită instituţiilor abilitate efectuarea de controale pe aspectele sesizate sau reclamate; 
   h) în baza rapoartelor de control prevăzute la lit. g), sesizează beneficiarul pentru recuperarea eventualelor prejudicii constatate, distribuirea neconformă către persoane neeligibile, alte aspecte sesizate sau reclamate; 
   i) trimite către beneficiar o raportare periodică privind derularea proiectului; 
   j) trimite beneficiarului, în sistem electronic, până la data de 1 martie a anului următor celui de raportare, un raport anual privind implementarea S.N.S.E.D. la nivelul judeţului, centralizând informaţiile şi sintezele de date primite de la autorităţile administraţiei publice locale, precum şi alte date şi informări despre derularea S.N.S.E.D. la nivelul judeţului, solicitate de beneficiar. Raportul anual va cuprinde o scurtă prezentare a derulării S.N.S.E.D. la nivelul judeţului, probleme în desfăşurare, propuneri pentru îmbunătăţirea derulării viitoare a programului, sinteza datelor primite de la autorităţile administraţiei publice locale, evidenţa detaliată a indicatorilor raportaţi, sinteza măsurilor auxiliare realizate în judeţ; 
   k) instituţia prefectului colaborează cu instituţiile abilitate în soluţionarea reclamaţiilor privind siguranţa şi calitatea materialelor şcolare distribuite prin program; 
   l) la finalizarea distribuirii anuale, transmite beneficiarului sinteza datelor privind derularea S.N.S.E.D. la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale şi la nivel de judeţ, însoţită de observaţii şi propuneri privind derularea S.N.S.E.D., precum şi sinteza privind realizarea măsurilor auxiliare; 
   m) transmite beneficiarului, la finalizarea fazei de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, procesele-verbale de recepţie însoţite de tabelele centralizatoare cu privire la materialele şcolare oferite, sinteza privind derularea S.N.S.E.D., sinteza cu privire la măsurile auxiliare, listele de distribuire, precum şi documentele de redistribuire între autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, dacă este cazul; 
   n) arhivează, timp de 3 ani, începând cu data de 31 decembrie ce urmează transmiterii conturilor în care sunt incluse cheltuielile aferente operaţiunii respective, următoarele documente: 
   1. procesele-verbale de recepţie şi tabelele centralizatoare; 
   2. listele cu destinatarii finali, împreună cu documentele justificative anexate; 
   3. documentele de evidenţă a gestiunii; 
   4. sinteza datelor privind derularea S.N.S.E.D. la nivelul localităţii şi sinteza datelor privind realizarea măsurilor auxiliare; 
   5. alte documente legate de derularea S.N.S.E.D.; 
   o) organizează ţinerea de evidenţe de gestiune a intrărilor şi a ieşirilor tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional către autorităţile administraţiei publice locale de la prima recepţie şi până la consemnarea de finalizare, la nivelul instituţiei prefectului; 
   p) asigură, la nivelul judeţului şi al autorităţilor administraţiei publice locale, acţiunile de informare şi comunicare prevăzute la art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, cu modificările şi completările ulterioare; 
   q) exercită alte atribuţii stabilite prin ordine/instrucţiuni comune ale ministrului fondurilor europene şi ale ministrului afacerilor interne. 
   2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor verifică respectarea legislaţiei în vigoare în domeniu şi reclamaţiile privind siguranţa şi calitatea materialelor şcolare acordate, unde este cazul. În vederea punerii în aplicare a acestor prevederi, Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de beneficiar, va încheia un protocol de colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. 
   3. Unităţile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale participante la program, comune, oraşe, municipii şi sectoarele municipiului Bucureşti, au următoarele obligaţii cu privire la distribuţia de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional: 
   a) comunică instituţiei prefectului, anterior demarării procedurii de achiziţie publică, în vederea atribuirii contractului de emitere de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional de către Ministerul Fondurilor Europene, numărul de destinatarii finali din categoriile prevăzute la art. 3 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă; 
   b) întocmesc şi aprobă listele pentru destinatarii finali prevăzuţi la art. 3 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, conform evidenţelor proprii; 
   c) întocmesc şi aprobă listele la nivel local cu destinatarii finali de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, sens în care organizează sesiuni de selectare a destinatarilor finali, realizează anchete sociale sau alte modalităţi de identificare a copiilor celor mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial.